Evaluări, Fuziuni și Divizări

Evaluări, Fuziuni și Divizări

Accesare Fonduri Nerambursabile

Accesare Fonduri Nerambursabile

Management de Proiect

Management de Proiect

Programul Operaţional Asistenţă Tehnică

POAT 2014-2020 are drept scop asigurarea unui proces de implementare eficientă şi eficace a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții în România în conformitate cu principiile şi regulile de parteneriat, programare, evaluare, comunicare, management, inclusiv management financiar, monitorizare şi control, pe baza responsabilităților împărțite între Statele Membre şi Comisia Europeană.

Axa Prioritară 1 - Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri

 Suma alocată:

  • 73.839.812,00 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate
  • 4.795.200,00 Euro pentru Regiunea București-Ilfov (regiune mai dezvoltată)

Obiectivul specific 1.1. Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din FESI de a pregăti şi implementa proiecte

 În cadrul acestui obiectiv specific este prevăzut spriijin orizontal pentru beneficiarii FESI și assitență specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC și sunt avute în vedere următoarele grupe de acțiuni:

  • 1.1.1 Instruire orizontală pentru potențialii beneficiari și beneficiarii FESI si instruire specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC, atât în faza de identificare și elaborare a proiectelor, cât și în faza de implementare a 4 acestora, care se va realiza pe bază de analize pentru identificarea nevoilor de formare.
  • 1.1.2 Sprijin pentru dezvoltarea şi punerea în practică de asistenţă orizontală pentru beneficiarii FESI prin realizarea de activități care conduc la dezvoltarea capacităţii de management de proiecte cum ar fi: elaborarea și îmbunătățirea ghidurilor de bune practici; help desk și asistență pentru implementarea proiectelor etc. Totodată, în cadrul acestei acțiuni se va acorda asistenţă specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC, în principal pentru help desk și asistență pentru identificare, pregătirea și implementarea proiectelor, precum și sprijin pentru dezvoltarea portofoliilor de proiecte, prioritate având beneficiarii proiectelor majore și strategice din POIM care vizează infrastructura de mediu, protecţia mediului și managementul riscurilor. Se va acorda de asemenea sprijin pentru coordonarea implementării strategiilor Investitițiilor Teritoriale Integrate și planurilor integrate de dezvoltare ale polilor de creștere.

Obiectivul specific 1.2. Asigurarea transparenței și credibilității FESI și a rolului Politicii de Coeziune a UE

În cadrul acestui obiectiv specific vor fi avute în vedere următoarele acțiuni:

  • 1.2.1. Diseminarea informaţiilor şi derularea activităţilor de informare şi publicitate cu privire la FESI şi la POAT, POIM şi POC. Totodată, sunt finanțate acţiunile de informare şi promovare pentru lansarea perioadei de programare post 2020 atât pentru Acordul de Parteneriat, cât și pentru viitoarele programele operaționale aferente domeniilor vizate de POIM și POC. Totodată se va acorda sprijin Centrului de Informare privind FESI și rețelei teritoriale formată din 41 de puncte de informare (câte unul la nivelul fiecărui județ). Rețeaua de informare va fi utilizată pentru operaţionalizarea mecanismului “ghişeu unic” pentru IMM‐uri care va oferi informații comprehensive și accesibile privind posibilitățile de finanțare din FESI și alte fonduri, precum și consiliere întreprinzătorilor
  • 1.2.2. Dezvoltarea culturii parteneriale pentru coordonarea şi gestionarea FESI, consolidarea capacității instituţionale a partenerilor implicați în acest proces. Sprijinul va viza organizarea și funcționarea mecanismului de coordonare instituțională pentru Acordul de Partneriat (Comitetul de Coordonare pentru Managementul Acordului de Partneriat, Subcomitetele de coordonare tematice și Grupurile de lucru funcționale), precum și pentru alte comitete, grupuri de lucru, rețele care vor fi înființate pentru tematici cu impact asupra FESI sau coordonării instrumentelor de finanțare europene și naționale.

Axa Prioritară 2 - Sprijin pentru coordonarea, gestionarea şi controlul FESI

 Suma alocată:

  • 60.424.471,00 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate
  • 3.924.000,00 Euro pentru Regiunea București-Ilfov (regiune mai dezvoltată)

Obiectivul specific 2.1. Îmbunătățirea cadrului de reglementare, strategic şi procedural pentru coordonarea și implementarea FESI

Prin POAT 2014‐2020 se va asigura cadrul și instrumentele adecvate pentru implementarea și monitorizare eficientă FESI, astfel încât sistemul să poată funcționa eficient și să poată identifica la timp și soluționa deficiențele care pot bloca implementarea programelor și proiectelor finanțate din FESI.

Acest obiectiv specific se va realiza prin intermediul următoarele acțiuni:

  • 2.1.1. Activități pentru îmbunătățirea cadrului și condițiilor pentru coordonarea și controlul FESI și pentru gestionarea POAT, POIM și POC, atât prin asigurarea sprijinului logistic, cât și prin asistenţă pentru elaborarea de analize, studii, strategii, documente metodologice, sondaje legate de procesul de programare, implementare, monitorizare și control la nivel orizontal. În acest proces, o atenţie sporită se va acorda temelor orizontale cu impact asupra FESI, precum achizițiile publice, conflictul de interese, incompatibilitățile, nereguli, fraudă etc. Asistenţa se va concretiza şi în sprijin pentru realizarea de schimburi de experiență și acțiuni de diseminare de bune practici atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, care să permită identificarea celor mai bune soluții și abordări comune pentru probleme orizontale în directă relație cu implementarea FESI, precum și sprijin comprehensiv în procesul de pregătire pentru intervențiile finanțate din perioada de programare post‐2020, precum și în procesul de închidere a perioadei de programare 2007‐2013, pentru a permite o tranziție facilă între perioade. La nivel specific POAT, POIM și POC, se asigură sprijinirea pregătirii, selecţiei, auditului şi monitorizării activităţilor realizate pentru implementarea acestor programe, precum şi pregătirea, selecţia, evaluarea, auditul, monitorizarea și verificarea proiectelor finanțate de aceste programe.
  • 2.1.2. Realizarea evaluărilor prevăzute în planul de evaluare al Acordului de Parteneriat și a evaluărilor prevăzute în planurile de evaluare de la nivelul POAT, POIM și POC, formarea profesională a întregului personal implicat în evaluarea FESI, dezvoltarea unei reţele de comunicare şi informare privind evaluarea care poate acoperi atât cererea, cât și oferta de evaluare, interconectarea la rețelele similare europene și internaționale, promovarea corespunzătoare a conceptului de evaluare și a rezultatelor evaluărilor şi realizarea schimburilor de experiență în domeniul evaluării.

Obiectivul specific 2.2. Dezvoltarea și menținerea unui sistem informatic funcțional și eficient pentru FSC, precum și întărirea capacității utilizatorilor săi

Având în vedere necesitatea asigurării unui management financiar credibil al programelor operaţionale, POAT 2014‐2020 va sprijini funcţionarea sistemului de management şi control prin dezvoltarea unui nou sistem informatic unitar SMIS 2014+ pentru PO finanțate din FSC (cu excepția POCTE). Acest sistem informatic va avea aplicații conexe, precum MySMIS 2014 (e‐Cohesion), care va oferi utilizatorilor servicii online cu privire la completarea electronică a cererii de finanţare, cererii de rambursare şi a raportului de progres, asigurând în acest fel colectarea datelor de la solicitanţii finanţării nerambursabile, dar şi schimbul electronic de informaţii între aceştia şi instituţiile implicate în gestionarea FESI.

Acest obiectiv specific se va realiza prin intermediul următoarei acțiuni:

  • 2.2.1. Dezvoltarea, îmbunătăţirea şi mentenanţa SMIS 2014+, MYSMIS 2014 şi a altor aplicaţii conexe acestora, precum şi a reţelei digitale şi sprijinirea unităţii centrale SMIS 2014+, a reţelei de coordonatori şi instruirea utilizatorilor acestor sisteme informatice. Complementar, se va  asigura conectarea tuturor actorilor instituționali, implicați în coordonarea, gestionare și controlul FSC, în cadrul rețelei private a SMIS 2014+. Totodată, se urmăreşte asigurarea funcţiei de help‐desk pentru utilizatorii SMIS 2014+, MySMIS 2014 şi ai noilor aplicații informatice care vor fi dezvoltate.

Axa Prioritară 3 - Creșterea eficienței resurselor umane implicate în sistemul de coordonare, gestionare şi control al FESI în România

 

Suma alocată:

  • 101.630.588,00 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate
  • 6.599.949,00 Euro pentru Regiunea București-Ilfov (regiune mai dezvoltată)

Obiectivul specific 3.1. Dezvoltarea unei politici îmbunătățite a managementului resurselor umane care să asigure stabilitatea, calificarea și motivarea adecvată a personalului care lucrează în cadrul sistemului de coordonare, gestionare și control al FESI.

Resursa umană din cadrul sistemului de coordonare, management și control al FESI este un factor esențial în implementarea atât a proiectelor, cât și a programelor, în scopul de a asigura atingerea obiectivelor acestora. Așa cum se menționează în Acordul de Partneriat, se are în vedere aplicarea unei politici orizontale de resurse umane pentru personalul din sistemul instituțional de coordonare, gestionare și control al FESI, inclusiv pentru programelor operaționale din cadrul Obiectivului de Cooperare Teritorială Europeană. Acest obiectiv specific se va realiza prin intermediul următoarele acțiuni:

3.1.1. Sprijin pentru implementarea unei politici orizontale de resurse umane activitățile urmând să se focalizeze pe realizarea de analize, strategii și evaluări care să fundamenteze activitatea de management a resurselor umane şi să conducă la dezvoltarea de concepte, instrumente și mecanisme de natură să sprijine activitatea de management a resurselor umane la nivelul sistemului de coordonare, gestionare și control al FESI. Se au în vedere măsuri diferențiate pe nivele de management, în conformitate cu gradul de responsabilitate și nivelul de decizie, complexitatea sarcinilor, numărul de angajați din subordine etc. Totodată, se va sprijini identificarea nevoilor de formare și a competențelor necesare funcționării eficiente a sistemului, urmând a se realiza analize ale nevoilor de formare pentru personalul din cadrul sistemul de coordonare, gestionare și control al FESI și asigurarea instruirii conform planului de instruire adecvat nevoilor la nivelul fiecărei structuri.

3.1.2. Asigurarea resurselor financiare pentru remunerarea personalului din sistemul de coordonare și control al FESI (MFE și DLAF, inclusiv structurile suport ale acestora, precum și ACP, AA, structurile dedicate FESI din cadrul ANRMAP și UCVAP/CVAP și alte structuri implicate în sistemul de coordonare și control al FESI, dacă va fi cazul) și din sistemul de management al POAT, POIM și POC.