Evaluări, Fuziuni și Divizări

Evaluări, Fuziuni și Divizări

Accesare Fonduri Nerambursabile

Accesare Fonduri Nerambursabile

Management de Proiect

Management de Proiect

Programul Operațional Capital Uman

POCU 2014-2020 urmărește integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor și politicilor publice ale României, ca SM al UE și are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor.

Axa Prioritară 1 - Inițiativa locuri de muncă pentru tineri

Suma alocată totală - 230.693.510 Euro prin Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri”

Inițiativa Locuri de Muncă pentru Tineri, Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret 2014 - 2015, Strategia Națională pentru Învățarea pe tot Parcursul Vieții, obiectivele specifice vizate în cadrul acestei priorităţi de investiţii sunt:

  • creșterea ocupării tinerilor NEETs şomeri cu vârsta între 16 - 24 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare şi cu rezidența în regiunile eligibile (Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia)
  • îmbunătăţirea nivelului de competenţe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16-24 ani, cu rezidența în regiunile eligibile (Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia)

Axa Prioritară 2 - Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs

Suma alocată totală:

  • 408.572.233 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate din care 26.535.106 Euro rezervă de performanță
  • 18.701.987 Euro pentru Regiunea București-Ilfov din care 1.253.350 Euro rezerva de performanță

Obiectivele specifice vizate în cadrul acestei priorităţi de investiţii vizează:

  • creșterea ocupării tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 - 24 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile (București-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia)
  • îmbunătăţirea nivelului de competenţe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 - 24 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile (București-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia)
  • creșterea numărului tinerilor NEETs inactivi înregistrați la Serviciul Public de Ocupare

 

Axa Prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toți

Suma alocată totală:

  • 1.270.959.911 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate din care 81.309.527 Euro rezervă de performanță
  • 24.853.622 Euro pentru Regiunea București-Ilfov din care 1.688.063 Euro rezerva de performanță

Obiectivul specific vizat de prezenta prioritate de investiţii îl reprezintă îmbunătățirea nivelului de cunoștințe/ competențe/ aptitudini aferente sectoarelor economice/ domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaților. Pentru atingerea acestui obiectiv specific vor fi susținute din FSE următoarele tipuri de acţiuni:

Acțiuni care vizează angajații:

  • Participarea angajaților la programe de formare profesională (cursuri de calificare de nivel 2-4 conform Cadrului Național al Calificărilor, cursuri de scurtă durată, de specializare și perfecționare etc.) în concordanță cu cerințele locurilor de muncă din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC şi din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI. O atenţie deosebită va fi acordată participării la programe de formare profesională a angajaţilor vârstnici
  • Evaluare/ validare și certificare pentru recunoaşterea competențelor aferente cerințelor locurilor de muncă din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC şi din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI

Acțiuni care vizează angajatorii:

  • Stimularea angajatorilor pentru organizarea de programe de învățare la locul de muncă

Axa Prioritară 4 - Incluziunea socială  și combaterea sărăciei

Suma alocată totală:

  • 1.047.023.965 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate din care 65.852.595 Euro rezervă de performanță
  • 63.168.893 Euro pentru Regiunea București-Ilfov din care 4.118.209 Euro rezerva de performanță

Intervențiile din cadrul acestei PI îşi propun atingerea a patru obiective specifice:

  • reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri integrate
  • reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (non roma), prin implementarea de măsuri integrate
  • îmbunătățirea alfabetizării digitale a populației din comunități dezavantajate prin susținerea procesului de formare în cadrul rețelei PAPI (eincluziune)
  • reducerea numărului de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile care au depăşit situaţia de vulnerabilitate prin furnizarea unor servicii sociale/ medicale/ socio-profesionale/ formare profesională etc. adecvate nevoilor specifice în vederea integrării socio-profesionale

Axa Prioritară 5 - Dezvoltare locală plasată sub  responsabilitatea comunității (DLRC)

Suma alocată totală:

  • 206.392.106 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate din care 13.287.556 Euro rezervă de performanță
  • 5.586.112 Euro pentru Regiunea București-Ilfov din care 364.329 Euro rezervă de performanță

Intervențiile din cadrul acestei priorităţi de investiţii sunt menite să contribuie la:

  • reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (roma și non-roma) din orașe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității Roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC.
  • reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate din zona rurală și orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC

Axa Prioritară 6 - Educație și competențe

Suma alocată totală :

  • 1.393.631.965 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate din care 89.680.233 Euro rezervă de performanță
  • 85.004.079 Euro pentru Regiunea București-Ilfov din care 5.526.743 Euro rezerva de performanță

Acțiunile aferente acestei Priorități de Investiții vor viza OS 6.2-6.6.Vor fi finanțate prin FSE următoarele tipuri de acţiuni:

  • Sprijinirea participării la învăţământul ante-preșcolar și preșcolar în special a grupurilor cu risc de PTS, cu accent pe copiii aparținând minorității roma și a celor din mediul rural
  • Activități menite să reducă riscul de PTS pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cu accent pe elevii aparținând minorității roma și elevi din mediul rural/ comunitățile dezavantajate socio-economic
  • Activităţi suport menite să conducă la creșterea calității educaţiei obligatorii
  • Activități menite să readucă în sistemul de educație și formare tineri și adulți care nu și-au finalizat educația obligatorieÎn vederea îndeplinirii OS 6.5. vor fi finanţate prin FSE următoarele tipuri de acţiuni:
  • Reformarea/validarea/pilotarea curriculumului naţional şcolar obligatoriu (inclusiv pentru învățământul special și învățământul de tip a doua șansă) în vederea orientării pe formarea de competențe cheie şi pe nevoile de dezvoltare ale elevilor pentru învăţământul primar şi secundar, inclusiv prin utilizarea de soluţii digitale/de tip TIC;
  • Dezvoltarea/pilotarea ofertelor curriculare la decizia școlii (CDS) care sprijină achiziția competențelor cheie ale elevilor din învățământul obligatoriu
  • Elaborarea de materiale didactice care sprijină implementarea curriculumului revizuit (ghiduri, resurse educaționale pentru elevi și cadre didactice), în special cele de tipul resurselor educaționale deschise.
  • Realizarea de studii tematice privind aplicarea curriculumului revizuit și achizițiile competențelor cheie cu focalizare pe copiii și tinerii din minoritatea roma, copii din medii dezavantajate socio-economic, din mediul rural și copii/tineri cu dizabilități.
  • Perfecționarea profesională specializată pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar în vederea extinderii unor practici manageriale noi, a utilizării TIC în procesul de predare, a promovării unor servicii educaţionale de calitate orientate pe nevoile elevilor, a furnizării unor programe de calitate pentru educația timpurie, pentru prevenirea și reducerea timpurie a părăsirii școlii, a utilizării metodelor activ-participative de educaţie bazate pe noul curriculum centrat pe competenţe cheie şi pe nevoile elevilor, în special în cazul personalului care lucrează cu copiii aparținând grupurilor vulnerabile, inclusiv copii aparținând minorității roma, copii cu nevoi speciale, copii din comunitățile dezavantajate socioeconomic
  • Evaluarea și validarea competențelor obținute de cadrele didactice/ personalul de sprijin prin rute alternative de formare
  • Promovarea unor măsuri integrate de mobilitate pentru personalul didactic (de exemplu, cu programul Erasmus +). Sunt avute în vedere intervenții care valorifică rezultatele mobilităților anterioare ale personalului didactic (susținute din ERASMUS+) în vederea completării perfecționării continue a acestuia în relație cu domeniile de formare stabilite în cadrul AP6, în cadrul PI
  • Alte măsuri care vin în sprijinul îndeplinirii obiectivelor specifice stabilite în cadrul acestei PI (ex activități de formare care promovează incluziunea, activități de formare în aria elaborării de resurse educaționale deschise pentru facilitarea implementării curriculumului revizuit, activități de formare pentru echipele manageriale în aria monitorizării impactului măsurilor privind creșterea accesului la educație etc)

Axa Prioritara 7 -  Asistenţa Tehnica

Suma alocata totala:

  • 286.276.051 Euro pentru regiunile mai puţin dezvoltate
  • 18.590.933 Euro pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov

În vederea asigurarii unui cadru coerent şi unitar de funcţionare a instituţiilor responsabile cu gestionarea Fondului Social European în perioada 2014-2020, axa de asistenţa tehnica din cadrul POCU va acoperi nevoile de finanţare pentru implementarea în bune condiţii a Programului Operaţional Capital Uman, prin acoperirea cheltuielilor cu personalul.